Site icon AndreiCenuşă.ro

Linda Ecotil vine în sprijinul clienţilor cu Linda Shop

Linda-Ecotil-lanseaza-Linda-Shop

Linda Ecotil este o companie din Suceava recunoscută la nivel naţional, ce se ocupă cu producţia şi comercializarea de ţiglă metalică pentru acoperişuri, tablă cutată şi alte accesorii.

Compania a fost înfiinţată în anul 2005 şi are peste 10 ani de experienţă în produse metalice de o calitate superioară la preţuri avantajoase. În cei 13 ani de activitate de până acum nenumăraţi clienţi au achiziţionat ţiglă metalică, tablă cutată pentru faţadă, sisteme de scurgere, structuri metalice pentru hale, panouri sandwich şi alte produse de la companie.

Vezi video de prezentare a fabricii Linda Ecotil:

Magazinul online Linda Shop

Din dorinţa de a fi în pas cu tehnologia şi cât mai aproape de clienţi, care au fost şi vor fi întotdeauna cea mai importantă componentă pentru cei de la Linda Ecotil, compania a dezvoltat un magazin online. De acum este mult mai uşor să ai parte de un acoperiş peste aşteptări, fiind la un click distanţă de materialele necesare.

Linda Shop este magazinul online oficial al celor de la Linda Ecotil, ce îţi pune la dispoziţie sisteme pentru acoperişuri şi sisteme pentru garduri. Accesează www.lindashop.ro pentru mai multe informaţii.

În categoria sisteme pentru acoperişuri intră o mulţime de produse, printre care: profile tablă tip ţiglă metalică de diverse culori şi dimensiuni; accesorii pentru acoperişuri, de la coamă, borduri, jgheaburi, până la ferestre de mansardă; şi nu în ultimul rând sisteme de scurgere, ce includ orice ai nevoie pentru a scăpa de apa de ploaie. Pe partea de sisteme pentru garduri o diversitate de modele de tablă, printre care: tablă cutată, tablă amprentată, tablă striată, tablă fagure, tablă stucco embosată, tablă tip cărămidă aparentă, dar şi accesorii.

Accesează magazinul online, navighează printre categoriile şi subcategoriile de produse afişate, efectuează măsurătorile necesare şi discută cu persoana ce se va ocupa de montarea acoperişului şi adaugă în coş produsele dorite. Imediat ce ai adăugat în coş produsele, poţi efectua comanda şi în scurt timp vei fi contactat de cineva din cadrul firmei Linda Ecotil pentru confirmare şi alte detalii.

Transportul este gratuit pentru comenzile de peste 5.000 de lei în limita a 100 de kilometri de la punctul de lucru de la Suceava sau cel de la Botoşani. Pentru valori mai mici sau pentru distanţe mai mari se negociază valoarea transportului, în funcţie de parametrii comenzii. Plata se face ramburs sau prin intermediul transferului bancar.

Poţi comanda online prin intermediul magazinului online sau poţi suna la unul dintre numerele de telefon afişate în partea de sus a magazinului.

Comentează cu Facebook
Exit mobile version