Site icon AndreiCenuşă.ro

Planul de dezvoltare personală – de la aptitudini și gândire la o mai bună versiune a sinelui

I-can-do-it

Despre dezvoltare personală se tot aude în ultimii anii. Am devenit, se pare, consumatori de acest concept din nevoia de a conştientiza cât de eficient este un astfel de plan pentru fiecare dintre noi. Nu trebuie să ne dorim doar o avansare în carieră, spre exemplu, sau împlinirea unor obiective. Trebuie să ne dorim să fim o versiune mai bună a sinelui, să ne descoperim capacităţi care, împreună cu orice alt plan, ne ajută să aspirăm la mai mult.

Cum facem asta? Cum realizăm un plan de dezvoltare personala? Dacă ai ajuns în acest punct, înseamnă că ai făcut deja paşii necesari către a conştientiza cât este de benefic să îmbrăţişezi evoluţia propriei persoane. Desigur că lectura este unul dintre acești pași. Există un segment aparte al cărţilor cu această tematică abordată. Cele opt deprinderi ale iubirii. Deschide-ţi mintea, deschide-ţi inima, de Ed Bacon, Eliberarea. Dincolo de limite, dincolo de sine, de autorul român Cătălin Manea, sau Eliberează-te din temniţa emoţională, de Augusto Cury, sunt doar câteva exemple de cărţi pe care trebuie să le citești pentru o configurare a sinelui sănătoasă și echilibrată.

În mod generalist, dezvoltarea personală trebuie să înceapă cu paşi mărunţi, însă esenţiali, în ordinea firească a lucrurilor pe care îţi propui să le faci. Te-ai gândit, spre exemplu, că ceea ce faci astăzi va avea repercusiuni şi mâine? Eşti rezultatul a ceea ce ai ales cândva să fii, să devii. Şi, dacă tot propria persoană este în centrul atenţiei, atunci merită, desigur, ca o bună parte din timpul unei zile să i se dedice sinelui. Iată şi alte câteva idei care să îţi dea de gândit, conducându-te spre calea autocunoaşterii şi, implicit, a dezvoltării:

Cu ţinte stabilite pentru ceea ce ne dorim să facem în viaţă şi când, asumându-ne eşecuri şi bucurându-ne de experienţe, nu doar de un succes, dezvoltarea personală este un plan de o viaţă. Tu te-ai gândit măcar la acesta?

Comentează cu Facebook
Exit mobile version