De când sunt mic am fost educat în așa fel încât să am grijă de mine. Cu toate acestea am avut și eu momentele mele în care a trebuit să fiu învățat importanța acestui proces de îngrijire.
Sunt foarte conștient că la un moment dat când eram mic, la vârsta de aproximativ 12-13 ani pur și simplu nu simțeam nevoia să am grijă de mine, cu cât eram mai presat și mai împins de la spate să o fac, cu atât mai tare nu îmi doream.
Pur și simplu nu mă spălam pe dinți și pe față dimineața, ba chiar evitam să mă spăl cu totul, practic evitam apa. Până când nu am fost pus într-o situație destul de penibilă și rușinoasă pentru mine astfel încât să nu mai ies din casă fără să mă spăl pe față și să mă aranjez nu am revenit la normal.
Era vârsta deja la care îmi doream să impresionez fetele, iar dacă nu aveam grijă de mine nu aveam cum să fac asta. În momentul în care am făcut 16 ani deja începea să-mi crească mustața destul de tare, așa că m-am învățat și să mă rad.
Mătușa mea întotdeauna se dădea cu parfum, mai tot timpul folosea creme de mâini și de față și tot timpul strălucea. Acest lucru m-a determinat să am grijă mai multă de mine, folosind produse cosmetice, deși sunt bărbat.
În ceea ce priveșe produsele de îngrijire a pielii, îți recomand o marcă pe care consumatorii o recomandă prietenilor, Farmec. Specialiștii din spatele produselor cosmetice farmec, au creat o varietate mare de produse cosmetice ce sunt dedicate tuturor vârstelor, printre care se enumeră și șervețele umede, formule de demachiere, ba chiar și creme pentru ten, mâini și corp, dar și săpunuri și șampoane.
Încearcă noua cremă de mâini și unghii cu argan din noua gamă de ingrijire Farmec, dar și noul săpun lichid Pure Orhidee. Vei vedea că folosind un produs românesc de calitate, cum sunt toate cele produse de cei de la Farmec, te vei simți mai bine și vei impresiona cu tenul perfect pe care îl vei avea.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

