Anul 2022 este un an neobișnuit pe plan mondial, dar primăvara acestui an este prevestită de ceva cu care ne-am obișnuit și la care nu am dori să renunțăm curând, și anume: competiția de bloggeri Spring SuperBlog 2022.
Primăvara începe cu Spring Super Blog 2019
Mâine e 1 Martie și se deschide oficial primăvara. Drept mărțișor am decis să-mi ofer înscrierea în Spring Super Blog 2019.
Start SuperBlog 2017 şi scrisul articolelor contra cronometru
Iată că vara a trecut şi astăzi ne aflăm în prima zi de toamnă a anului 2017. O dată cu venirea toamnei se anunţă şi începutul competiţiei ce adună bloggerii din toată ţara pentru a se confrunta în scris, tehnicitate, dar şi creativitate.
Start antrenament la ediția de primăvară Super Blog 2017
Primăvara a venit și deja au răsărit ghioceii, se pare că am scăpat de iarnă, anotimp care anul ăsta ne-a dat puțin de furcă și începe încet, încet să se încălzească. Având în vedere că am hibernat destul de mult și am văzut destul de multe seriale în această iarnă sunt pregătit să-i dau start competiției Super Blog 2017, de această dată o ediție mai scurtă, una care se află în asortiment cu anotimpul în care ne aflăm, una de primăvară.
