AndreiCenuşă.ro
✕
  • Acasă
  • Blog
  • Publicitate pe blog
  • Despre mine
  • Contact
Romfour

Calatoriile cu autocarul VS Calatoriile cu autoturismul personal

Posted On 02/03/2017 By In Afaceri din Suceava, Auto, Tehnologie /  

Subiectele in ceea ce priveste transportul in comun si cel prin intermediul autoturismului personal au devenit din ce in ce mai discutate. Asadar, am luat hotararea de a impartasi si cu tine experientele pe care le-am avut in ceea ce priveste calatoria cu masina personala, precum si cea cu autocarul.

In urma cu 3 ani de zile am luat hotararea de a cumpara bilete autocar Norvegia pentru ca propriul meu autoturism era in service pe atunci, iar eu trebuia sa ajung de urgenta in acea tara. Ce-i drept, din cate mai auzeam de la cei din jur, nu e chiar avantajos sa te ajuti de transportul in comun, insa pe atunci o alta optiune mai buna nici nu aveam. Asadar, am cumparat 2 bilete autocar Norvegia, pentru mine si un coleg, de la Romfour si am plecat la drum.

Ce-i drept, eram obisnuita cu transportul in masina personala, insa mi-a fost chiar usor sa accept si aceasta schimbare, dat fiind faptul ca am avut parte de toate conditiile necesare. Chiar daca cu ajutorul autoturismului personal poti face opriri oricand doresti, oriunde iti pofteste inima si nu ai un program bine stabilit, consider ca de cele mai multe ori e mai avantajos sa optezi pentru transportul in comun cu autocarul. Totusi, conteaza enorm si compania cu care alegi sa colaborezi. Mie mi-a fost recomandata Romfour si ma bucur nespus ca am platit pentru serviciile lor.

Avantajele de a calatori cu autocarul

Din punctul meu de vedere, pentru mine a fost mult mai avantajos sa imi cumpar bilete autocar Norvegia, decat sa sa ma ajut de propriul meu autoturism. Cu toate ca aveam ocazia sa il repar rapid, costurile erau mult prea mari si am ajuns la concluzia ca portofelul meu va fi mai zambaret daca nu voi cheltui prea multi bani pe benzina.

Iata principalele avantaje de a calatori cu autocarul:

  • Ajungi la timp la destinatia mult dorita – atunci cand alegi serviciile unei companii de incredere, precume Romfour, te astepti sa ajungi la destinatie la ora precizata. Asta s-a si intamplat de prima data cand am apelat la serviciile lor, insa si in restul datilor in care am avut nevoie de un mijloc de transport in comun.
  • Nu vei ajunge prea obosit la destinatie pentru ca nu vei conduce tu – de ce sa ajungi obosit la destinatia dorita, cand poti fi plin de viata si zambitor? In cazul in care calatoriile sunt foarte lungi, nu doar un sofer va conduce autocarul, ci doi. Astfel, pe tot parcursul drumului nu vei face decat sa dormi sau sa te relaxezi, intocmai pentru ca autocarele de la Romfour sunt extrem de confortabile. Nici nu am simtit cum a trecut timpul atunci cand am mers in Norvegia!
  • Economisesti bani – daca as fi calatorit singura pana in Norvegia, in mod cert ar fi trebuit sa platesc o suma imensa de bani pentru a alimenta masina. Totusi, am ales sa ma deplasez cu autocarul, iar pe bilet am platit un pret mai mult decat avantajos.
Citeşte şi  Era Smartphone-urilor

Tocmai din aceste motive, mai ales atunci cand trebuie sa parcurg un drum lung in tara sau in afara acesteia, prefer sa profit din plin de serviciile celor de la Romfour. Intotdeauna voi avea doar cuvinte de lauda asupra serviciilor primite, insa si pentru atentia, precautia si profesionalismul de care au dat dovada soferii.

Comentează cu Facebook

Articole din aceeasi categorie

  • Far Away, de la pasiunea pentru călătorii la travel bloggingFar Away, de la pasiunea pentru călătorii la travel blogging
  • Descoperă oferta de mărturii de nuntă originale de la Figo DecorDescoperă oferta de mărturii de nuntă originale de la Figo Decor
  • Educatia CopiilorCopii trebuie invatati cum sa gandeasca
  • Primăvara începe cu Spring Super Blog 2019Primăvara începe cu Spring Super Blog 2019
  • S-a infundat canalizarea si nu stii ce este de facut? Apeleaza la specialistii de la Calypsomono pentru a avea din nou o canalizare functionalaS-a infundat canalizarea si nu stii ce este de facut? Apeleaza la specialistii de la Calypsomono pentru a avea din nou o canalizare functionala
  • Certificat Constatator Online: Soluția Ta RapidăCertificat Constatator Online: Soluția Ta Rapidă
  • OzanaLatex fluidizează procesul de producţie cu benzi transportoare moderneOzanaLatex fluidizează procesul de producţie cu benzi transportoare moderne
  • Când vinul vorbește: inspirație într-un pahar de Beciul DomnescCând vinul vorbește: inspirație într-un pahar de Beciul Domnesc
DDD, unitate protejata, te scapă de dăunători
Inel X Suceava participă la Electromobility 2017

1 Comment

  1. Ionela
    21/12/2017 at 12:08

    Intotdeauna voi prefera sa calatoresc cu masina personala.

Comentariile sunt inchise.

Autor : Andrei Cenuşă
Icon Andrei Cenusa

Dacă îţi place blogul, lasă-mi un like !

Web Design & Promovare Online

Web Design

De pe Instagram:

Urmărește-mă pe Instagram

Recomand:

Universul Crypto
Web Design
Promovare SEO
creare-magazinonline.ro
Mobila la comanda
Cauți mobila de bucatarie ieftina? Intra pe CEL.ro

Cele mai recente

  • Buget nelimitat, o singură pretenție: să pot închide ușa biroului
    Buget nelimitat, o singură pretenție: să pot închide ușa biroului octombrie 14, 2026
  • Mă întorc la SuperBlog 2026. Mai am povești de scris.
    Mă întorc la SuperBlog 2026. Mai am povești de scris. octombrie 14, 2026
  • Case de pariuri licențiate ONJN și oferte de bun venit: ce trebuie să verifici înainte de a alege?
    Case de pariuri licențiate ONJN și oferte de bun venit: ce trebuie să verifici înainte de a alege? octombrie 6, 2026
  • De ce unele locuinte par mai scumpe decat sunt in realitate
    De ce unele locuinte par mai scumpe decat sunt in realitate septembrie 30, 2026
  • Spălare saltele Oradea: de ce extracția contează mai mult decât parfumul
    Spălare saltele Oradea: de ce extracția contează mai mult decât parfumul august 17, 2026
  • „Controlează-ți Glicemia” – Ediția a II-a! Ieșenii sunt așteptați pe Esplanada Nicolina pentru testări gratuite și sfaturi de sănătate
    „Controlează-ți Glicemia” – Ediția a II-a! Ieșenii sunt așteptați pe Esplanada Nicolina pentru testări gratuite și sfaturi de sănătate iulie 27, 2026
  • Curățare saltele Oradea – igienizare profesională pentru un somn mai sănătos
    Curățare saltele Oradea – igienizare profesională pentru un somn mai sănătos iulie 25, 2026

Categorii

  • Afaceri (245)
  • Afaceri din Suceava (122)
  • Andrei Cenuşă (27)
  • Antreprenoriat (36)
  • Blogging (23)
  • Casă şi Grădină (170)
  • Concursuri (95)
    • SuperBlog (95)
  • Content Writing (6)
  • Curiozităţi (135)
  • Dezvoltare Personală (58)
  • Divertisment (121)
    • Filme (22)
    • Gaming (44)
    • Muzică (14)
    • Viral (14)
  • Evenimente (60)
  • Evenimente din Rădăuţi (11)
  • Evenimente din Suceava (27)
  • Fashion (66)
  • Featured (7)
  • How-to (143)
  • Interviuri (3)
  • Local (26)
  • Marketing (37)
  • Personale (23)
    • #JurnalVoluntar (1)
  • Promovare Online (31)
  • Sănătate (155)
  • Sport (29)
  • Ştiri (74)
  • Tehnologie (305)
    • Auto (81)
    • Construcţii (72)
    • Gadgeturi (67)
    • Social Media (3)
  • Turism (66)
  • Tutoriale (24)
  • Webdesign (8)
© 2019 Andrei.Cenușă.ro - Web Designer, Marketer, Blogger, Politician în #SUCEAVA. Web design și Promovare Online de WEBCEN