Istoria incinerarii si crematoriilor umane in Romania

Reactivarea incinerarii ca modalitate de dispunere asupra cadavrului, odata cu sfarsitul secolului al XVIII-lea si transpusain realitate dupa a doua jumatate a secolului al XIX-lea, a constituit un eveniment major, implicand mize si semnificatii multiple.

Avand la baza, in principal, argumente ce tineau de igiena publica dar si de ordin economic, estetic sau chiar ancorate in principiul libertatii de constiintasi liberului arbitru, cremationistii moderni au cautat sa impuna un nou model, intrand astfel, prin optiunea lor, in conflict cu o serie de structuri sustinand tiparul clasic al inhumarii. A fost vorba aici, in principal de catre Bisericile Crestine, stiut fiind faptul ca triumful crestinismului a reprezentat si incetarea incinerarii ca practica, condamnand incinerarea, ca fiind o intreprindere paganasi masona. Dupa Primul Razboi Mondial incinerarea a inceput sa devina una populara, inregistrand o crestere progresiva, astfel incat astazi ea reprezinta un procent de 36% la nivel de practicaintre statele Uniunii Europene. (pompe funebre sector 2) Elvetia, Cehia, Suedia si Marea Britanie sunt statele europene cu cea mai ridicata rata a incinerarii, fiind semnificativ faptul cain Marea Britanie exista circa 265 de crematorii functionabile.

In Romania practica incinerarii nu este una raspanditain pofida faptului catara noastra a reprezentat un pionier al promovarii acesteia cel putin in perioada interbelica. Actualmente la o tara de peste 20 de milioane de locuitori exista un unic crematoriu functionabil si anume cel de la Vitan Barzesti Or. De asemenea, in 2012 s-a deschis la Oradea un incinerator privat (dar nu crematoriu).

In tara noastra ideile cremationiste au fost pentru prima data promovate de catre doctorul bucurestean  Iacob Felix, dupa a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand in urma unor epidemii el a propus arderea cadavrelor din motive igienice. Dupa Primul Razboi Mondial s-a trecut la o noua etapain cadrul miscarii cremationiste romanesti, prin crearea la 7 martie 1923 a Societatii Cenusa pentru sustinerea si propagarea incinerarii umane. Prin intermediul acestei societatii si cu sprijinul Primariei Capitalei incepea in 1925 construirea Crematoriului Cenusa, inaugurat la 25 ianuarie 1928, desi constructia sa nu era finalizata.

Transpunerea in realitate a incinerarii in Romania a dus la reactia vehementa de respingere a Bisericii Ortodoxe Romane, care a interzis orice asistenta religioasa pentru cei incinerati. In opinia prelatilor ortodocsi ai vremii,incinerarea reprezenta o practica paganasi masona, contravenind flagrant doctrinei crestine si a cultului mortilor, fiind de asemenea un atentat la fiinta traditionala romaneasca. Ceea ce este esential in aceasta pozitie este faptul ca Biserica Ortodoxa Romanasi-a mentinut opinia pana astazi, in ciuda faptului ca adeseori deciziile sinodale nu sunt respectate de insisi preotii ortodocsi.

Dupa 1989 se pot identifica mai multe momente cheie privind incinerarea in Romania: inchiderea din motive ecologice a crematoriului Cenusa in 2003 sau proiectul Panteonul National initiat de catre Academia Romanain 2008, menit a duce la demolarea acestui edificiu in ciuda faptul ca el se afla pe lista monumentelor de patrimoniu national, fiind o constructie unica ca si conceptie si arhitectura in lume. Presa romaneasca de dupa 1989 a subliniat cu tarie existenta acestei crize, cu multiplele sale efecte negative: aparitia mafiei cimitirelor in marile orase din Romania, practicarea de preturi prohibite pentru cumpararea si vanzarea locurilor de veci sau lipsa de solutii concrete a autoritatilor locale pentru rezolvarea acestei probleme.

Asadar incinerarea, dincolo de orice critica formulata, tine de un drept fundamental al omului de a dispune dupa bunul plac asupra propriului cadavru si, mai mult decat atat, ea este o practica avand un statul egal,  din punct de vedere legal cu inhumarea in tara noastrainca din perioada interbelica. Spre exemplu, actualul Cod Penal al Romaniei la articolul 319, consfinteste aceasta stare de lucruri.(vezi pompe funebre sector 4)