AndreiCenuşă.ro
✕
  • Acasă
  • Blog
  • Publicitate pe blog
  • Despre mine
  • Contact
Andrei-Cenusa-la-mare

O vacanță la mare, mai mult decât necesară

Posted On 23/03/2017 By In Concursuri, SuperBlog, Turism /  

Anul acesta a început bine pentru mine: mă aflu la un loc de muncă în care îmi place ceea ce fac și simt că sunt apreciat; am prins câteva proiecte personale destul de importante atât pe SEO, cât și pe Webdesign, iar pe Content Writing nici nu știu dacă fac față la volumul de muncă pe care îl am; am renunțat la o afacere și deși poate pare o veste rea, pentru mine este una buna, fiindcă am scăpat de o bătaie de cap să spun așa; nunta se apropie cu pași repezi și în curând voi fi un om pe deplin împlinit.

Cu toate lucrurile bune care s-au întâmplat pentru mine de la începutul acestui an, un singur lucru îmi lipsește tot mai mult, și anume timpul. Simt că mă aflu pe drumul cel bun în ceea ce fac, cu toate acestea, simt că sunt sufocat de proiectele pe care le am și că am nevoie să petrec mai mult timp relaxându-mă, răsfățându-mi iubita și gândindu-mă doar la mine și buna mea stare.

Într-adevăr n-am chiulit de la vacanță în nici într-un an în ultimii 10 ani, însă niciodată nu am simțit nevoia unei vacanțe mai mult ca acum. Chiar și planificarea vacanței mă face să mă liniștesc și să uit de grijile cotidiene. În decursul acestor 3 luni din anul 2017, stresul s-a acumulat destul de mult în mine și motivele să fiu stresat continuă să răsară precum ghioceii în primele zile de primăvară.

Strict în această privință trebuie să merg în vacanță. Mă gândeam care ar fi destinația pe care aș alege-o, luând în considerare câțiva factori: în primul rând nu aș dori să ies din țară, datorită faptului că, comunicarea este mai eficientă dacă mă aflu totuși în țară, iar un alt factor important pentru mine este să evit muntele, fiindcă este prea aproape de mine și îmi este destul de accesibil.

În anii trecuți am fost la Băile Felix și la Sovata, însă au trecut ceva ani de când nu am ales destinația mării și nu este o destinație de evitat. Încă nu mi-am ales o dată exactă, insă în curând îmi voi lua un concediu de relaxare de maxim o săptămâna și voi face o escapadă la malul mării bucurându-mă de o bere rece, de razele soarelui și de o carte bună despre antreprenoriat citită pe un șezlong clasic.

Citeşte şi  Casa Lus, pensiune Vatra Dornei recomandata

Nu sunt un tip pretențios, însă căutarea unui hotel în apropierea mării a a devenit destul de copleșitoare. Român fiind, îmi doresc cât mai multe condiții de cazare și la un preț cât mai bun. Deobicei locațiile în care m-am cazat au lăsat de dorit datorită pretențiilor mele, cu toate acestea se pare că am dat de un hotel destul de tare. Căutând “cazare Mamaia” pe minunatul motor de căutare Google, am dat peste Hotel Aurora Mamaia, un hotel ce oferă o mulțime de condiții.

O vacanță la mare, mai mult decât necesară

Ce poate fi mai frumos decât să te cazezi la un hotel ce îți pune la dispoziție un restaurant cu preparate proaspete și delicioase să îți răsfeți papilele gustative, o piscină cu cocktail bar, pentru a avea parte de distracție la piscină și băuturi revigorante, dar și aqua gym pentru a nu-ți ieși din formă. Căutarea mea s-a încheiat de îndată ce am descoperit cât de multe facilități poate să îmi ofere acest hotel, să nu mai vorbim de faptul ca are internet wireless și voi putea să și lucrez dacă Doamne Ferește voi avea ceva extra urgent de făcut. Așa că abia aștept să mă pot relaxa puțin uitând de grijile cotidiene cel puțin un weekend.

PS: Cu siguranță voi intra cel puțin să postez un articol și câteva poze pe Facebook așa că nu intra în panică.

O vacanță la mare, mai mult decât necesară

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

 

Comentează cu Facebook

Articole din aceeasi categorie

  • Vacanță exotică în BahamasVacanță exotică în Bahamas
  • Vacantele, mai importante ca niciodataVacantele, mai importante ca niciodata
  • Vacante potrivite in functie de bugetVacante potrivite in functie de buget
  • Ce trebuie facut inainte si dupa implantul dentar?Ce trebuie facut inainte si dupa implantul dentar?
  • Cum sa te dezvolti, sa crezi in tine si sa aspiri la mai multCum sa te dezvolti, sa crezi in tine si sa aspiri la mai mult
  • petrecere copiiOrganizeaza petrecerea copilului
  • Masina de tuns iarba, dar si motocoasa. De ce ambele?Masina de tuns iarba, dar si motocoasa. De ce ambele?
  • Cumpără haine și încălțăminte din confortul casei taleCumpără haine și încălțăminte din confortul casei tale
Gasirea unui loc de munca incepe cu trimiterea unui email convingator
Consecințele traducerilor necorespunzătoare pentru compania ta

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Autor : Andrei Cenuşă
Icon Andrei Cenusa

Dacă îţi place blogul, lasă-mi un like !

Web Design & Promovare Online

Web Design

De pe Instagram:

andreicenusa.ro

Ma Cousine Andreea ❤️ Ma Cousine Andreea ❤️
🌲 Inaugurarea Green Garden Bucovina Showroom a fos 🌲 Inaugurarea Green Garden Bucovina Showroom a fost un real succes, reușind să adune o comunitate de oameni foarte faini într-o atmosferă caldă și prietenoasă. 

Vizitați showroom-ul pentru o selecție de plante ornamentale premium și nu numai!

#planteornamentale #afacerilocale #radauti #bucovina
Every moment is a fresh beginning 🌠 . . . . . . . Every moment is a fresh beginning 🌠
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
🌲 La deschiderea showroom-unui Green Garden Bucovi 🌲 La deschiderea showroom-unui Green Garden Bucovina. Felicitări! 👌
🔝 Doing what you like is freedom 🪄 . . . . . . . . 🔝 Doing what you like is freedom 🪄
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
#freedom #office #marketer #digitalmarketing #macbookair #gold #startup #levelupmarketing #marketing #digital
🪅 𝐃𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐤𝐞𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐂𝐫𝐞𝐚𝐭𝐢𝐯 🎃 . . . . . . . . . . 🪅 𝐃𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐤𝐞𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐂𝐫𝐞𝐚𝐭𝐢𝐯 🎃
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
#digitalmarketing #marketing #creativ #creative #digital #onlinemarketing #promovareonline
🏙️ Urban Beauty Bruxelles . . . . . . . . . . . . 🏙️ Urban Beauty Bruxelles
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
#bruxelles #urban #landscape #architecture #belgium #traveler #travelling
🤎 Choco Story - Chocolate Museum Brussels . . . . 🤎 Choco Story - Chocolate Museum Brussels 
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
#chocostory #chocostorybrussels #brussels #bruxelles #chocolate #chocolatemuseum #museum #travelling #travel #cocoa #travelgram
Jardin du Mont des Arts ☀️ . . . . . . . . . . . . Jardin du Mont des Arts ☀️
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
#jardindumontdesarts #bruxelles #brussels #brown #stylish #fashion #man #trend #trendalert
Urmărește-mă pe Instagram

Recomand:

Universul Crypto
Web Design
Promovare SEO
creare-magazinonline.ro
Mobila la comanda
Cauți mobila de bucatarie ieftina? Intra pe CEL.ro

Cele mai recente

  • Uniforme medicale de noua generație: secretul aliatului tău din turele lungi
    Uniforme medicale de noua generație: secretul aliatului tău din turele lungi decembrie 29, 2025
  • Rolul terapiei ENF în gestionarea durerii post-operatorii
    Rolul terapiei ENF în gestionarea durerii post-operatorii decembrie 19, 2025
  • Consilierea psihologică - în ce constă şi cu ce te poate ajuta
    Consilierea psihologică – în ce constă şi cu ce te poate ajuta decembrie 12, 2025
  • Cum să îți protejezi corpul atunci când faci sport sau te refaci după o accidentare
    Cum să îți protejezi corpul atunci când faci sport sau te refaci după o accidentare decembrie 2, 2025
  • Bătălia cu ecranele: Cum am găsit o activitate care îl face pe copilul tău să lase tableta jos
    Bătălia cu ecranele: Cum am găsit o activitate care îl face pe copilul tău să lase tableta jos noiembrie 25, 2025
  • Uşi din lemn masiv pentru interiorexterior produse în România
    Uşi din lemn masiv pentru interior/exterior produse în România noiembrie 22, 2025
  • Tatuajele moderne – între artă, emoție și stil personal
    Tatuajele moderne – între artă, emoție și stil personal noiembrie 12, 2025

Categorii

  • Afaceri (242)
  • Afaceri din Suceava (122)
  • Andrei Cenuşă (25)
  • Antreprenoriat (34)
  • Blogging (21)
  • Casă şi Grădină (169)
  • Concursuri (90)
    • SuperBlog (90)
  • Content Writing (5)
  • Curiozităţi (134)
  • Dezvoltare Personală (57)
  • Divertisment (120)
    • Filme (22)
    • Gaming (44)
    • Muzică (14)
    • Viral (14)
  • Evenimente (59)
  • Evenimente din Rădăuţi (11)
  • Evenimente din Suceava (27)
  • Fashion (66)
  • Featured (7)
  • How-to (142)
  • Interviuri (3)
  • Local (24)
  • Marketing (34)
  • Personale (23)
    • #JurnalVoluntar (1)
  • Promovare Online (28)
  • Sănătate (154)
  • Sport (29)
  • Ştiri (73)
  • Tehnologie (302)
    • Auto (80)
    • Construcţii (70)
    • Gadgeturi (67)
    • Social Media (3)
  • Turism (66)
  • Tutoriale (24)
  • Webdesign (8)
© 2019 Andrei.Cenușă.ro - Web Designer, Marketer, Blogger, Politician în #SUCEAVA. Web design și Promovare Online de WEBCEN