Pate ca ar fi mai bine sa incep cu sfarsitul povestii mele, care se termina cu „automatizari porti nice”, adica o firma bucuresteana care produce tot felul de porti culisante si batante, de usi de garaj si bariere.
Evident, toate automate… Aaaaa, sa nu uit, firma se numeste Nice.com si are sediul in Bucuresti, pe strata Orzari la numarul 19 – asta e oarecum paralela cu Calea Calarasi, pe undeva pe langa intersectia cu Delea Veche.
Povestea mea ar putea inceepe cu clasicul „a fost odata ca niciodata” – insa nu vreun fiu de imparat care isi gaseste sfatuitor si credincios tovaras in persoana calului cel nazdravan al batranului sau tata, ci un baietel al carui tata a izbutit cu chiu, cu vai sa adune banii necesari achizitionarii unui automobil. Era, asa cum v-ati dat probabil seama, o Dacia 1300 cumparata de ocazie – ca una noua costa de te rupea si, pe deasupra, mai trebuia si sa-ti asptepti randul pentru ea, uneori chiar cativa ani.
Tot asa cum fiul de imparat a avut de suferit din cauza Spanului, eu eram terorizat de batausul clasei care, dupa ce m-a vazut intr-o dimineata ca tata m-a adus la scoala cu masina (pentru ca obisnuia sa ma astepte la colt), a gasit de cuviinta ca trebuie sa se razbune si pe tata. Si mi-a si spus-o! A doua zi dimineata, cauciucurile masinii noastre erau intepate… Tata a inceput sa urle de furie, iar dupa ce a schimbat cauciucurile, a pus masina la adapost in cealalta parte a orasului, in curte la bunici. Apoi a decretat ca trebuie sa ne construim un garaj, chiar daca asta inseamna ca trebuie sa renuntam la o bucata buna din curtea noastra, care nu era foarte mare.
Timp de cateva saptamani bune, tata si cu mine am facut pe zidarii, pentru ca nu mai aveam bani sa angajam mesteri care sa ne faca garajul – dar a trebuit, cu durere in suflet, sa taiem doi visini pentru a-i face loc. Si, in spiritul epocii, ne-am facut garaj din materiale recuperate – caramizi ramase de la demolari, pe care le-am adus si noi cum am putut: uneori cu carca, alteori in portbagajul
Daciei de culoare rosie, care era apoi parcata in curtea bunicilor. Doar dupa ce am terminat de inaltat garajul a platit tata un mester, ca să-i faca o usa zdravana – una de fier… De atunci insa, masinuta noastra nu a mai avut de suferit de pe urma vreunui vandal!
Anii au trecut, iar casa parinteasca am mostenit-o eu. Mi-am luat si eu masina noua dupa ce m-am insurat, iar apoi m-am hotarat sa renovez casa si s-o extind pe verticala. Acum am un alt garaj, la parterul casei – pe cel vechi l-am demolat pentru a reda curtii mele dimensiunea ei initiala si pentru a putea planta niste brazi in locul celor doi visini taiati cand eram copil. Noul meu garaj are o usa foarte, foarte solida, 100% din fier si 100% automata, pe care mi-am cumparat-o de la Nice.com. Pot s-o actionez fara sa ma dau jos din masina, fie cu telecomanda, fie cu telefonul mobil. Formez un numar si gata, usa se deschde! Care e numarul, n-am sa va mai spun…