AndreiCenuşă.ro
✕
  • Acasă
  • Blog
  • Publicitate pe blog
  • Despre mine
  • Contact
Gavril-Mihai-Cristian-absolvent

GIEMSI devine viral prezentându-şi în versuri de rap lucrarea de licenţă

Posted On 07/07/2017 By In Evenimente din Rădăuţi, Evenimente din Suceava, Muzică /  

Nu cu mult timp în urmă, îţi povesteam despre Gavril Mihai Cristian aka GIEMSI, un tânăr din Rădăuţi ce a ajuns Rapper. GIEMSI s-a remarcat la nivel naţional prezentându-şi licenţa în ritm de rap.

Îţi mai spun o dată pe scurt cine este GIEMSI să nu cumva să uiţi. GIEMSI, după numele său real Gavril Mihai Cristian, este un tânăr din municipiul Rădăuţi, Judeţul Suceava, are 21 de ani şi a absolvit la Colegiul Andronic Motrescu, de asemenea din Rădăuţi. Acesta practică de ceva timp rapul şi deja primul album scos cu 20 de piese, ce se numeşte “Dublă Personalitate”. Mai multe informaţii despre GIEMSI, multe pe care le vei afla chiar de la el, găseşti în interviul meu cu GIEMSI.

Nu de mult rapperul GIEMSI a scos al 2-lea său videoclip oficial, denumit “Ispite pe 4 Roţi” pe care-l poţi urmări mai jos:

GIEMSI este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Cluj şi s-a remarcat la lucrarea de licenţă făcând facultatea să fie mândru de el. Acesta este pasionat atât de mult de ceea ce face încât a revoluţionat modul de prezentare a licenţei la facultate prezentând-o în ritm de rap.

În momentul în care a început să-şi prezinte lucrarea de licenţă în faţa profesorilor, aceştia au fost suprinşi plăcut de modul de prezentare şi de creativitatea de care a dat dovadă GIEMSI. Aceştia susţin că sprijină iniţiativele studenţilor lor şi se bucură foarte mult când cineva vine cu ceva original.

În timpul prezentării licenţei, GIEMSI a fost filmat de către un profesor, iar clipul a fost postat de departamentul de Marketing al facultăţii pe pagina sa oficială de Facebook :

Citeşte şi  Alege mobilierul personalizat pe comandă de la CORAMI MOB Suceava

După ce a fost văzut de foarte multă lume clipul, s-a dat zvon în ţară şi acum ne mândrim ca tânărul nostru rădăuţean ce a apărut iniţial într-un articol de pe Adevărul, apoi a fost preluat şi de alte structuri de presă şi site-uri, precum Hip Hop Live, Gazeta de Cluj, B1, Kanal D, Ziua de Cluj, dar şi Antena 1.

Pe lângă acest lucru a fost invitat de cei de la Digi 24 la Jurnalul de Ştiri şi totul este doar la început.

Ne mândrim cu GIEMSI, fiindcă este unul de-al nostru şi ne uităm cum un alt sucevean îşi croieşte drumul spre succes. Îi urez succes şi îl susţin în continuare în ceea ce face.

Comentează cu Facebook

Articole din aceeasi categorie

  • Interviu: Stimulez consumul de muzică cu GIEMSIInterviu: Stimulez consumul de muzică cu GIEMSI
  • Soluții complete pentru acoperișuri de la AcoperisulDeTigla.roSoluții complete pentru acoperișuri de la AcoperisulDeTigla.ro
  • 5 lucruri importante pe care NU le stiai despre afacerea ta5 lucruri importante pe care NU le stiai despre afacerea ta
  • cursuri de dans copiiImportanta dansului pentru copii
  • Câştigă un voucher de 500 de lei cu AlegeLED.roCâştigă un voucher de 500 de lei cu AlegeLED.ro
  • Platformele de pariuri online: Ce trebuie să știi despre elePlatformele de pariuri online: Ce trebuie să știi despre ele
  • Cum contribuie lecturile la dezvoltarea armonioasă a copiilorCum contribuie lecturile la dezvoltarea armonioasă a copiilor
  • 4 tipuri de mobilier ce nu trebuie sa lipseasca din nici o casa4 tipuri de mobilier ce nu trebuie sa lipseasca din nici o casa
Articole de plaja pentru copii de la Bebecarucior.ro
Florile au un impact pozitiv asupra noastră

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Autor : Andrei Cenuşă
Icon Andrei Cenusa

Dacă îţi place blogul, lasă-mi un like !

Web Design & Promovare Online

Web Design

De pe Instagram:

Urmărește-mă pe Instagram

Recomand:

Universul Crypto
Web Design
Promovare SEO
creare-magazinonline.ro
Mobila la comanda
Cauți mobila de bucatarie ieftina? Intra pe CEL.ro

Cele mai recente

  • „Controlează-ți Glicemia” – Ediția a II-a! Ieșenii sunt așteptați pe Esplanada Nicolina pentru testări gratuite și sfaturi de sănătate
    „Controlează-ți Glicemia” – Ediția a II-a! Ieșenii sunt așteptați pe Esplanada Nicolina pentru testări gratuite și sfaturi de sănătate iulie 27, 2026
  • Curățare saltele Oradea – igienizare profesională pentru un somn mai sănătos
    Curățare saltele Oradea – igienizare profesională pentru un somn mai sănătos iulie 25, 2026
  • Traduceri autorizate Cluj — cum obții acum traducerea online, fără deplasare la birou
    Traduceri autorizate Cluj — cum obții acum traducerea online, fără deplasare la birou iulie 22, 2026
  • De ce o cheie auto cu cip costă 250 de lei la un specialist și 600+ lei la dealer
    De ce o cheie auto cu cip costă 250 de lei la un specialist și 600+ lei la dealer iunie 24, 2026
  • Smart Home Construct - un nume important pe piaţa renovărilor de locuinţe din zona Bruxelles
    Smart Home Construct – un nume important pe piaţa renovărilor de locuinţe din zona Bruxelles iunie 19, 2026
  • De la client naiv la proprietar cu lecții: ce am învățat când am renovat primul meu apartament
    De la client naiv la proprietar cu lecții: ce am învățat când am renovat primul meu apartament martie 25, 2026
  • Mirosul care nu se uită. Lucruri care contează, lucruri care rămân.
    Mirosul care nu se uită. Lucruri care contează, lucruri care rămân. martie 15, 2026

Categorii

  • Afaceri (245)
  • Afaceri din Suceava (122)
  • Andrei Cenuşă (26)
  • Antreprenoriat (36)
  • Blogging (23)
  • Casă şi Grădină (170)
  • Concursuri (93)
    • SuperBlog (93)
  • Content Writing (6)
  • Curiozităţi (135)
  • Dezvoltare Personală (58)
  • Divertisment (120)
    • Filme (22)
    • Gaming (44)
    • Muzică (14)
    • Viral (14)
  • Evenimente (60)
  • Evenimente din Rădăuţi (11)
  • Evenimente din Suceava (27)
  • Fashion (66)
  • Featured (7)
  • How-to (143)
  • Interviuri (3)
  • Local (26)
  • Marketing (37)
  • Personale (23)
    • #JurnalVoluntar (1)
  • Promovare Online (31)
  • Sănătate (155)
  • Sport (29)
  • Ştiri (74)
  • Tehnologie (304)
    • Auto (81)
    • Construcţii (71)
    • Gadgeturi (67)
    • Social Media (3)
  • Turism (66)
  • Tutoriale (24)
  • Webdesign (8)
© 2019 Andrei.Cenușă.ro - Web Designer, Marketer, Blogger, Politician în #SUCEAVA. Web design și Promovare Online de WEBCEN