Placerea de a conduce

Astazi este o zi de duminica destul de rece, asa ca evident poate am sa ies la o tura cu masina. M-am decis sa mai scriu si cate un articol oarecum personal, caci in ultima vreme v-am scris stiri si v-am scos in evidenta videoclipuri viral ce m-au impresionat de pe marele internet. De aceasta data, insa vreau sa va impartasesc placerea de a conduce.

De cand sunt mic, evident mi-au placut masinile. De cand ma jucam cu machetute pe parchetul laminat si de la prima mea masina cu telecomanda ce o puteam manevra cu atat stil de la distanta, mi-am dorit sa am o masina. Atunci cand am implinit varsta de 18 ani, am decis sa fac orice pentru a-mi obtine carnetul de conducere, fiindca ce rost avea sa am o masina, daca nu aveam un carnet de conducere. Pe la varsta de 19 ani, cu 6 zile inainte de ziua mea de nastere, am reusit sa-mi iau carnet. Tin sa precizez ca am vrut foarte mult sa iau carnetul pe proprii bani si de aceea, desi eram la scoala, am muncit o vara intreaga pentru a strange bani sa ma inscriu la scoala de soferi. Ceea ce a fost ciudat este ca am luat din prima, atat sala, cat si traseul si tin sa scot in evidenta faptul ca niciodata nu mi-a placut sa invat. Insa se pare ca am descoperit o alta latura a mea atunci cand am luat carnetul, aceea latura in care fac orice pentru a obtine ceea ce-mi doresc.

Dupa ce am luat carnetul speram sa fac cumva sa reusesc sa strang si eu 1000-2000 de Euro, sa-mi pot lua o masina, un Golf 3, un audi vechi ceva, eram multumit cu orice. Mai conduceam masina unui prieten, a altuia, insa era clar ca-mi doream sa am masina mea. Intr-o intorsatura de evenimente, mama a fost nevoita sa paraseasca tara, iar eu am ramas cu o Dacia Duster, luata noua in anul 2010. Va dati seama ca primele saptamani in care am avut-o imi era putin frica, ma sfiam sa conduc prea mult si incercam sa nu merg cu mai mult de viteza a 3-a in oras. Pe langa aceste lucruri, cred ca ma consumat 2 rezervoare pline de benzina sa ma bucur de plimbari.

Mi-a fost foarte greu la inceput sa ma invat cu toate smecheriile condusului, cu toti prostii din trafic, dar si cu radarele de pe drum, insa nimic in viata nu este imposibil. A trecut aproximativ un an de cand am masina, intr-adevar este foarte greu cu benzina, bineinteles sunt si taxele care trebuie platite anual, o data la 2 ani sau chiar o data la 4 ani, sa nu mai zic si de asigurare. Cheltuieli mari bineinteles, insa pe cat mi-am dorit de mult aceasta masina, sunt dispus sa fac multe pentru a o pastra. Condusul ma linisteste, imi place foarte mult sa ma urc in masina, atunci cand sunt nervos si sa fac o plimbare de 1 ora dupa care ma intorc acasa linistit.

In timp ce conduc reusesc printr-o forta mistica sa-mi adun toate gandurile, sa-mi fac planuri de cum sa trec peste anumite probleme cotidiene pe care le am si sa ma calmez. Condusul nu ma enerveaza, desi nu prea imi place sa stau in cozi kilometrice de masini, acesta dimpotriva imi linisteste sufletul. De cate ori ma cert cu cineva, de cate ori ma simt tulburat, de cate ori sunt trist, ma urc la volan si fac o tura de oras pentru a-mi limpezi mintea.