Eleterm Distribution, soluţia pentru baia perfectă

Baia este una dintre cele mai importante camere din casă şi locul în care petreci destul de mult timp, atunci când eşti acasă. Aceasta este prima cameră pe care o vizitezi atunci când te trezeşti dimineaţă. Este locul în care te aranjezi, te speli pe dinţi, faci duş şi alte activităţi ce ţin de igiena şi ingrijrea corporală.

Iată 3 SFATURI NECESARE privind reparațiile din casă

Necesitatea de a face reparații în casă se ivește în orice zi și te poate suprinde neplăcut adesea, implicând o serie de cheltuieli neașteptate și, cu siguranță, nedorite. Ținând cont de natura acestora, este de așteptat să fii mereu pregătit cu ustensilele necesare, dar și cu mai multe cunoștințe practice care să te ajute să le rezolvi.

Mobila din lemn masiv, o investiţie la fel de puternică ca lemnul în sine

Gândeşte-te la asta: cerneala tocmai s-a uscat pe contractul de vânzare-cumpărare şi eşti gata să te muţi în noua ta casă. Mergând dintr-o cameră în altă, îţi imaginezi nenumăratele posiblităţi de a le decora şi a le amenaja. Următorul lucru pe care trebuie să îl iei în considerare este mobila, punctul focal în jurul căreia toată acţiunea are loc, cum ar fi mesele şi scaunele.

Ustensile bucatarie

In cazul in care esti genul de persoana care isi cunoaste foarte bine drumul prin bucatarie, acest detaliu ne intareste crezul cum ca bucatarii amatori mereu vor aprecia enorm acele momente in care interactioneaza cu cele mai moderne ustensile de bucatarie.

Redecorarea băii în stil maritim

În acest sezon, lăsați-vă inspiraţi de momentele la plajă, de atmosfera relaxantă a unei case de vacanţe. Una dintre tendințele majore ale acestui an continuă să fie culoarea bleumarin, din acest motiv dorim să vă prezentăm câteva modalităţi de a da băii dumneavoastre un look maritim.